Veniturile din segmentul auto ale grupului Renault din afacerile cu automobile au scăzut ușor în primele trei luni ale anului, chiar dacă pe fondul unei creșteri a vânzărilor de autovehicule.
Omul de afaceri Bogdan Toporaș Pițigoi, proprietarul Tester Group din Iași, a finalizat o investiție de mari proporții într-un nou centru de service pentru automobile ale mărcilor Dacia, Renault și Nissan, dedicat unei plaje largi de propulsii, termice, hibride și electrice.
Grupul francez Renault, care deține și marca Dacia, a raportat o creștere a vânzărilor în prima jumătate a acestui an de 13 procente, cu un avans mai mare, 24%, pe principala piață a companiei, Europa.
Thierry Pieton, CFO-ul grupului Renault a anunțat, într-o conferință de presă, că majorează perspectivele financiare ale companiei pentru anul 2023, ca urmare a performanțelor peste așteptări din prima jumătate a acestui an. Detaliile primului semestru vor fi anunțate luna viitoare.
Grupul Renault va avea un nou director de industrializare, de la 1 iunie, odată cu instalarea lui Herbert Steiner, care a condus până acum activitățile similare la SEAT.
Renault Group reacționează la valul de informații privind situația unor active de pe platforma Dacia din Mioveni și transmite ce se va întâmpla cu fabrica, cu marca Dacia și cu angajații platformei de la Mioveni.
Uzina de automobile AvtoVAZ, pe care Renault o controlează într-o proporție de peste 99%, va reporni activitatea, în pofida faptului că are mari probleme de achiziție a componentelor.
Luca de Meo, CEO-ul grupului Renault, susține că mai trebuie să reducă din costurile companiei, prin reducerea structurii organizaționale, pentru a-și atinge țintele, inclusiv cele de lansare a celei mai bune game de produse, în 2023.
Vânzările Dacia au avut un an prost în 2020, însă au contat enorm pentru compania care deține marca românească, Renault Group. Ce nu știe prea multă lume, în acest context, este faptul că modelul Sandero 2, cel care a ieșit din fabricație de curând, a fost cel mai important produs pentru Renault, reușind să limiteze, cu vânzările sale, pierderile grupului francez.
Renault Group a anunțat că-și organizează conducerea companiei în jurul mărcilor sale, în patru unități mari de business: Renault, Dacia, Alpine și New Mobility. Fiecare va avea un șef direct responsabil.
Noul șef al Renault Group, Luca de Meo, a susținut un discurs de prezentare a rezultatelor financiare ale companiei, “autentic”, așa cum se precizează în motto-ul textului. El face referiri spectaculoase la Dacia, marca “miracol”.
Rezultatele de vânzări ale grupului Renault, după șase luni, arată o scădere de peste 46% a mărcii Dacia, la nivel global, care trage în jos întreg grupul, însă compania este optimistă pentru semestrul al doilea, ca urmare a creșterii vânzărilor din luna iunie.
Dacia nu a fost afectată până în acest moment de disfuncționalitățile cu care alți constructori din Europa, în special din Italia și Spania, se confruntă. Activitatea de producție de automobile din România se desfășoară normal, potrivit reprezentanților Group Renault.
Renault a anunțat rezultatele financiare pentru 2019, cu scăderi pe mai multe planuri, dintre care cea mai importantă este intrarea pe pierdere, prima din istoria recentă a companiei, în ultimii zece ani.
Grupul francez Renault, care controlează și marca Dacia, a anunțat rezultatele de vânzări din 2019, confirmând o scădere la nivel global a livrărilor. Piețele cu cele mai mari scăderi sunt China, America de Sud și Orientul Mijlociu.
Renault a anunțat valoarea contribuției Nissan la profitul companiei, în urma exercițiului financiar pe trimestrul al doilea din anul fiscal 2019 - 2020. Suma este cu 40% mai mică decât anul trecut.
Rezultatele financiare ale Renault Group, după primele 6 luni ale anului, arată o situație în declin, dar ținută sub control, cu o marjă a profitului operațional încă în zona țintită, de aproximativ 6%.
Dacia rămâne principala sursă de creștere și de profit pentru Renault Group, potrivit unei analize realizate de Jato Dynamics, însă cel mai important produs al mărcii nu este Duster, așa cum s-ar aștepta mulți.
Grupul francez Renault va retrage circa 10 milioane euro, sub formă de dividende, de la Renault Commercial Roumanie, reprezentând mare parte din profitul înregistrat anul trecut. Compania are o marjă a profitului destul de redusă, sub 2%, în condițiile în care principala activitate este comerțul cu autoturisme.
Compania Dacia caută la târgul de joburi "Angajatori de top" persoane cu spirit de inovație și pasionați de industria auto, care să poată lucra în activități de cercetare-dezvoltare (R&D), servicii de business, fabricație, achiziții, calitate și financiar. Dacia are de asemenea un program de internship destinat studenților și masteranzilor, "Drive Your Future", prin intermediul căruia aceștia pot ajunge să-și înceapă activitatea în cadrul Grupului Renault România.